ca la 14 ani...

August 2015

Ca la 14 ani fără griji şi fără bani. Aşa a inceput adoleşcenţa mea. Nici nu terminasem bine liceul că deja eram angajată la o pizzerie. Prinsesem gustul banilor. Lucram în fiecare zi de la ora 4 după-amiaza până seara târziu, uneori chiar până dimineaţa. Aveam doar lunea liberă şi pe atunci era zi de shopping pentru mine. Îmi cumpărasem alt telefon cu al doilea salariu, pe primul îl dădusem tot pe haine şi apoi eram generoasă cu toată lumea. Sora mea era cea mai fericită, cumpăram orice haină în două exemplare: una pentru mine şi una pentru ea.

Ajunsesem să am o viaţă pararlelă faţă de familia mea, când ei erau acasă eu eram la muncă, iar în rest ziua dormeam şi mă trezeam cu o oră-două înainte să plec la muncă, nu prea vorbeam, de fapt nu prea îi vedeam.

În viată cand te crezi sus, Universul te trezeşte la realitate. Aşa s-a întamplat şi cu mine. În timp ce îmi făceam planuri şi mă gandeam doar la viitor m-am trezit în prezent. Pe care pană atunci parcă nu îl sesizasem. Am avut o copilărie săracă, dar atat de fericită şi totuşi mintea mea necoaptă îşi dorea mai mult odată ce am crescut şi vedeam ceea ce au cei din jur, de asta eram atât de pornită să am cât mai multe lucruri. Ceea ce am realizat mai târziu a fost că eu adunam lucruri în timp ce pierdeam oamenii importanţi din viaţa mea.

Aşa l-am pierdut pe tata, cel mai important bărbat din viaţa mea. La cât de orbită eram să fac bani şi să strâng cât mai multe lucruri nici nu am observat că i se scurgea timpul. A fost un apel care m-a trezit la viaţă şi în acelaşi timp m-am pierdut, cel puţin o parte din mine nu va mai fi niciodată la fel.

Gata cu tristeţea, ceea ce nu te doboară te face mai puternic sau în cazul meu te trezeşte la realitate. Aşa m-am trezit eu cu un dulap plin cu haine şi un loc în suflet gol. Asta mi-a fost lecţia: să alerg după lucuri materiale şi să pierd ceea ce este cu adevărat important în viaţă.

Am plans şi nopţi am plans şi zile, m-am reloltat în faţa lui Dumnezeu până mi-am dat seama că am de învăţat ceva din asta. Şi anume să apreciez ce am, să apreciez oamenii din viaţa mea, să o iubesc mai mult pe mama, de fapt acum cred că o divinizez, e mai sfantă decat o icoană în faţa mea şi cel mai important e că am invăţat să fiu în prezent, să fiu acolo când cei dragi au nevoie de mine, să preţuiesc timpul petrecut cu ei şi să îi preţuiesc pe ei.

În fiecare seară când mă pun în pat îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am, pentru că cei dragi mie sunt bine şi îi cer un singut lucru sau chiar două : să aibă grijă de toată lumea şi să fiu mai bună.